Un preşedinte-jucător în off-side constituţional
Domnul Preşedinte Băsescu a mărturisit, în sfârşit, ceea ce bănuiam de multă vreme: el a moşit guvernul Boc 1. Am aflat astăzi, chiar din guriţa lui aurită, cum i-a propus el domnului Klaus Johannis să fie ministru al învăţământului, iar domnului Lucian Croitoru să fie şef al cancelariei primului-ministru. Aceasta este o depăşire clară a atribuţiilor constituţionale, implicându-se direct în formarea noului guvern câtă vreme mandatul său constituţional se întrerupea la semnarea decretului de numire a premierului desemnat şi se relua la depunerea jurământului de către guvern.
Şi cum încălcarea anterioară a atribuţiilor constituţionale nu era suficientă, s-a gândit să meargă prea mult în adâncimea terenului politic, rămânănd în off-side după desemnarea domnului Lucian Croitoru pentru funcţia de premier. A ignorat cu bună ştiinţă formarea unei coaliţii suficiente pentru asigurarea păcii politice până la alegerile prezidenţiale. Este de la sine înţeles că România avea nevoie de linişte politică, iar domnul preşedinte Băsescu a eşuat în mandatul său de preşedinte, încercând din nou să îşi impună o voinţă dictatorială care amplifică circul politic şi, pe cale de consecinţă, criza.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu