Luntraşul dus cu pluta

Îmi amintesc trecerea Someşului cu luntrea pe vremea când era un pod la câteva zeci de kilometri. Cine nu a mers cu luntrea nu ştie cum este, dar, dacă v-aţi plimbat cu barca cu vâsle pe lacuri de agrement, vă puteţi face o părere. Problema cu luntrea era că Someşul nu este tocmai un lac de agrement, iar un val mai mare putea oricând să o doboare. Din acest motiv, luntrea mai era legată şi de o sârmă. Chiar dacă totul părea să meargă ca pe sârmă, se mai trezea câte-un sărit să balanseze luntrea ca să-i bage pe oameni în boală.

Săriţii ca săriţii, dar ce te faci când luntraşul însuşi este dus cu pluta şi abia aşteaptă să ajungi în mijlocul Someşului ca să se facă luntre şi punte să te bage-n apă? Când dai peste luntraşi duşi cu pluta, e bine să renunţi la luntre şi să aştepţi podul plutitor. Dacă, totuşi, ai avut lipsa de inspiraţie să iei luntrea, cum scapi? Ce te faci cu el? Îl arunci în Someş? Cât o fi Someşul de adânc? O fi rece? Ştii să ajungi la mal?