28 septembrie 2009

Gherila digitală liberală şi manipularea sondajelor online

Am fost la Congresul Extraordinar al PNŢCD şi a fost bine. M-am revăzut sau văzut cu colegi de rezistenţă antimiluţiană, antbăsesciană, pe scurt, anti. Dar nu despre asta vroiam să vorbesc. Nostalgia asta...

Am fost la Congres şi Crin Antonescu nu a fost. Cred că nu a avut timp să se spele pe dinţi de la pseudo-congresul miluţian din 12 septembrie. Acum două săptămâni se credea cu două săptămâni mai deştept şi chiar era, atunci. Dar nici despre asta nu vreau să vă vorbesc.

Vroiam să vă vorbesc despre surpriza pe care am avut-o astă seară când am observat deodată o creştere semnificativă a opţiunilor pentru Crin Antonescu în sondajul găzduit de site-ul www.pntcd-cluj.ro. Aşa că am căutat în statisticile site-ului şi am avut o surpriză: voturile date pentru Crin Antonescu aveau aceeaşi sursă, o firmă ce oferă servicii de găzduire de site-uri (Sc Hostway Romania Srl, având IP-uri începând cu 83.246.7.*). Voturile au fost date consecutiv de pe IP-urile respective şi exclusiv pentru Crin Antonescu. Dacă asta nu este manipulare informatică a unui sondaj online, atunci este un fenomen informatic unic în scurta istorie a internetului, cu o probabilitate de 1 la 10 miliarde.

Amuzant este că, atunci când era deschis sondajul privind posibile alianţe ale PNŢCD, nu i-a interesat să manipuleze sondajul. Nu dădeau doi bani pe alianţă. Acum, după ce Crin Antonescu a dat cu bâta-n baltă pe 12 septembrie, mai vor şi sprijin pentru el.

0 comentarii: