Războiul sfârşitului lumii

Tovarăşul preşedinte Băsescu ar fi fost un bun, vrednic şi măreţ Conducător al Republicii Socialiste România. Ce bine că RSR nu l-a mai apucat! Altfel, mulţi dintre noi am fi fost la Canal. Parlamentul, cel puţin, cu siguranţă ar fi scurtat, prin efort fizic propriu al membrilor săi, drumul Dunării (sau al Dâmboviţei!) spre Marea Neagră. Dar uite aşa a vrut Dumnezeu să se nască România liberă prea repede şi domnul Băsescu prea târziu.

Să arunci cu noroi în politicieni nu este cine ştie ce mare lucru şi nici nu cred că este prea condamnabil; poate chiar le place să mai facă o cură de noroi din când în când. Însă, să arunci cu noroi în instituţia Parlamentului înseamnă să arunci cu noroi în instituţia cea mai reprezentativă a naţiunii române. Că ne place, că nu ne place, Parlamentul ca instituţie este deasupra preşedintelui, prin simplul şi logicul fapt că numărul voturilor exprimate pentru Parlament este net superior numărului voturilor exprimate pentru preşedintele care câştigă alegerile.

Reprezentativitatea este baza democraţiei. Cine loveşte în instituţia Parlamentului loveşte în esenţa democraţiei româneşti. Parlamentarii nu pot să fie altfel decât este naţiunea română, iar a lovi în Parlament înseamnă a lovi în naţiunea română.

A venit vremea ca apucăturile comuniste să nu mai facă parte din arsenalul politicianului român. Acesta este un război între două lumi. Nu între lumea lui Băsescu, Stolojan, Boc, Videanu, Berceanu & Co. şi lumea lui Tăriceanu, Geoană, Iliescu, Voiculescu, Patriciu & Co., ci un război între lumea lor şi lumea noastră, între lumea celor care au învăţat să se caţere pe spinarea noastră şi lumea celor care se lasă călcaţi în picioare. Iar singura şi cea mai bună armă pe care o avem la dispoziţie este votul. Prin vot putem să spunem NU celor care cu o mână ţin microfonul de la care ne mint cu neruşinare, iar cu cealaltă ne uşurează de tot ce avem prin buzunare.

Prin vot, şi doar prin vot, putem zdruncina Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, Primăria, etc. din temelii, renunţând mereu la cei care ne fac de ruşine reprezentându-ne acolo pentru a duce o viaţă lipsită de griji şi nevoi, lăsându-ne pe noi să le facem faţă acestor vicisitudini implacabile ale vieţii. Nu putem vota spunând: „Lasă, mă, măcar ei, săracii, să o ducă bine dacă noi nu putem!”. Putem şi trebuie să o ducem bine, putem şi trebuie să îi „urechem” pe toţi prin vot!