De la CSI la UE

Ne-a salvat de CSI un aspect al comunismului românesc căruia îi "datorăm" şi evenimentele de la Târgu-Mureş din 1990: factura naţionalistă. Dacă am fi avut un comunism internaţionalist, tovarăşul Iliescu ar fi semnat, la începuturile "democraţiei" noastre autentice, nu numai un tratat ruşinos cu URSS care stătea să moară, ci şi alipirea ulterioară la CSI. Putem spune, astăzi, că am fost mai aproape de un război cu Rusia (în Transnistria) decât de a o urma în CSI. Nu ne miră, prin urmare, că tocmai epigonii naţional-comunismului românesc (PRM, în special) îşi arată "colţii" la UE aşa cum îi arătau şi Rusiei în perioada conflictului transnistrean.

De ce este bine că am intrat în UE? Când îmi pun această întrebare îmi aduc aminte de "Trenul vieţii" şi de linia frontului; războiul pare că a luat sfârşit pentru că este linişte, dar noi ne aflăm, de fapt, pe linia frontului. Cine crede că Rusia a renunţat la ideea de a "gâtui" civilizaţia Europei Occidentale se înşeală. Este suficient să ne gândim cum ţine Rusia în şah UE în problema gazelor naturale.

Pentru prima dată după aproape o sută de ani suntem iarăşi de partea cea bună a baricadei. Durerea este că de partea cealaltă a baricadei am rămas tot noi. Linia frontului trece peste noi, cam pe Prut, dar parcă tot este mai bine decât să fi trecut peste Carpaţi.