Şah la nebun cu regele

Pe Jiji l-a lăsat Dumnezeu din braţe, sătul de atâta văicăreală şi smiorcăială transhumantă, că ba vreau cupa, ba vreau campionatul, ba vreau preşedinte, ba una, ba alta… I-a dat pur şi simplu drumul, dacă nu cumva are să îi mai tragă şi un picior în fund. Da’ nu-i bai, că o să trimită Jiji pe cineva cu o valiză de bani la El să încerce să-L îmbuneze.

Şi numai ce i-a dat drumul din braţe Dumnezeu, că l-a şi luat în primire Băse, cu băieţii lui de la DNA, că doar se apropie alegerile, dar nu astea mici de acum, ci cele mari de la anul, când Jiji iar se ruga la Dumnezeu să-l facă preşedinte. Şi ce se întâmpla dacă Dumnezeu în marea Lui milă pentru cei fără de ajutor chiar avea de gând să se milostivească de el? Dar acum nu mai este niciun pericol. Jiji nu mai are altă soluţie decât să se dea răpus şi să îl sprijine pe Băse, pe care odinioară îl comparase cu diavolul. Aşa că, Jiji, fă-te frate cu dracul până treci puntea, că se cam clatină iar Dumnezeu ţi-a dat cu flit când I-ai spus că zece porunci sunt prea multe.

ANTIODĂ

Mărite Comandant al bărcii noastre sparte,
Deşi de-a ta şuviţă o palmă ne desparte,
Al tău salut de bine e groaznic... de departe,
Ca un vapor hoinar al flotei noastre moarte.

Moartea CNSAS - Sfârşitul copilăriei

După 18 ani în care am crezut că vom putea afla adevărul despre rotiţele mecanismului opresiv comunist, vedem că ni s-a negat acest drept de către o instituţie în care nu mai putem să avem încredere, Kurtea Konstituţională a Kuristanului.

Nu mai este vorba despre decizii luate de instanţe sub presiune politică sau promisiunea şi oferirea de avantaje economice sau de orice alt fel, ci despre metastaza unui sistem cu rădăcini securisto-comuniste.

Toţi cei care şi-au asigurat un loc călduţ, în vremuri în care cei mai mulţi dintre noi, părinţii şi bunicii noştri tremuram în întunericul grămezilor de cutii de chibrituri cu destinaţie locativă, pot, şi acum, să doarmă liniştiţi. Ticăloşii, delatorii ordinari şi călăii acestei naţii demonstrează încă odată că în România cei care îşi clădesc bunăstarea pe maldăre de cadavre rămân întotdeauna deasupra.

Nu era CNSAS-ul cea mai bună instituţie posibilă şi nici nu s-a dorit să fie. În loc să fim lăsaţi să vedem lumina adevărului în toată tăria ei şi să o judecăm cu mintea noastră, ni s-a vârât printre gratiile după care încă eram şi suntem ţinuţi un fascicul amăgitor de lanternă. Dar lucrurile nu pot să rămână aşa.

RROMA

Roma nu se află pentru prima dată în faţa invaziilor şi, oricum, aceasta de care ne acuză pe noi nu este cea mai mare şi nici cea mai periculoasă; nu va cădea niciun Imperiu, decât, poate, imperiul din minţile lor. Însă parcă niciodată diferenţa dintre invadatori şi invadaţi nu a fost atât de mică.

De la nepoata Ducelui mă aşteptam la astfel de reacţii lipsite de logică şi pline de venin fascist, însă de la un guvern socialist nu prea. S-a întors lumea cu susu-n jos, până şi comuniştii pot fi fascişti (chiar şi din acest punct de vedere seamănă mai mult cu noi decât şi-ar dori, numai că ei nu vând germani, ei ne dau înapoi ceva romi şi le dau şi bani de-o manea cu dedicaţie).

Măcar la strategie militară suntem mai buni ca ei. Ca din senin, o armată invizibilă de români a ieşit din crăpăturile pământului, din păduri şi munţi, din râuri, etc. şi a început să măcelărească în stânga şi în dreapta. Asta da ficţiune! Merită un Oscar.

Toată povestea asta are şi părţile ei bune: fasciştii italieni şi fasciştii români s-au certat ca la uşa cortului şi au decis să îşi vadă fiecare de şatra lor.

România - stat marinăresc

Mi s-a făcut rău de mare. Cum nu ştiu să mă fi urcat vreodată pe vreun vapor, stau şi mă întreb cine m-a urcat totuşi acolo. Ca şi cum abia m-aş fi trezit, trebuie să stau minute bune întins pentru a-mi aduce aminte ce caut acolo. Dar cum să stau întins când patul se clatină, camera se clatină, blocul se clatină, strada se clatină, cartierul se clatină, oraşul se clatină, judeţul se clatină, ţara se clatină.

Nu ţin minte nici să fi băut prea mult. Bine, asta nu este o garanţie a faptului că nu s-a întâmplat aşa. Dar, totuşi, totul se clatină. Ca şi cum un pirat îmbibat de alcool s-ar fi legat de cârmă şi nu mai lasă pe nimeni altcineva să cârmuiască. Ca şi cum o armată de caracatiţe gigantice ar încerca să sfarme corabia. Ca şi cum batalioane de rechini ar da târcoale stârnind vârtejuri imense pentru a ne scufunda. Ca şi cum...

MANIFESTUL POLULUI DE CENTRU-DREAPTA

PREMISE
La 1 ianuarie 2007, România a intrat într-o nouă etapă a istoriei sale. Aderarea oficială la UE este încheierea unui proces secular, care a transformat în realitate proiectul elitei intelectuale şi politice din ţările române de la jumătatea sec. XIX. Acest proiect a revendicat pentru prima oară în istorie dreptul şi îndatorirea naţiunii române de a fi parte din civilizaţia Europei Occidentale. De la 1 ianuarie 2007, acest deziderat s-a împlinit; România este acum în Europa unită, ca membru legitim al comunităţii europene, un partener egal care respectă fără echivoc valorile, principiile şi practicile democratice ale acestor organizaţii.
Odată cu integrarea în NATO şi în Uniunea Europeană, România a încheiat în linii generale şi perioada de tranziţie de la sistemul totalitar comunist la democraţia liberală, de la economia centralizată şi ineficientă la economia de piaţă, singura care poate genera bunăstare pentru toţi cetăţenii.
Încheierea acestui proces istoric este un moment de o excepţională importanţă pentru toţi românii şi pentru destinul României, dar este în acelaşi timp şi începutul unui drum care să ne ducă de la aderare la integrarea deplină în spaţiul de progres accelerat, de democraţie şi de libertate al Europei noului mileniu.
România este chemată acum să consolideze reformele care i-au permis aderarea şi să se asigure că acestea sunt ireversibile, să depăşească decalajele care încă o mai despart, uneori dramatic, de societăţile avansate. Dar România are nevoie de un nou proiect naţional, care să mobilizeze energiile adesea irosite în confruntări minore, pentru a asigura înscrierea societăţii româneşti în noul val de modernizare.
Noi, reprezentanţii forţelor de centru-dreapta, am fost primii care am asumat imediat după prăbuşirea comunismului spiritul şi proiectul european al generaţiilor trecute. În zorii democraţiei postdecembriste, noi am deschis lupta cu elementele reziduale ale comunismului, care blocau drumul României către democraţie şi prosperitate. Unitatea partidelor de centru-dreapta, activ susţinută de societatea civilă, a reprezentat forţa politică determinantă în aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi la Uniunea Europeană.
Deşi privite cu reticenţă şi respinse de forţele conservatoare, neocomuniste, populiste şi antireformiste, valorile şi principiile democraţiei şi libertăţii, au devenit astăzi reperele fundamentale ale societăţii româneşti. Continuarea demersului nostru politic pornind de la aceste valori şi principii nu este doar o asumare ideologică, ci un imperativ pragmatic pentru a răspunde provocărilor viitorului.
România viitorului, România europeană va fi rezultatul unui efort comun.
Proiectul nostru, proiectul României Europene, va trebui să dea un răspuns argumentat multor probleme în acele domenii unde decalajele faţă de statele UE sunt vizibile (agricultură, administraţie publică, sănătate), cât şi unor întrebări esenţiale cu privire la căile de progres ale viitorului (direcţii ale dezvoltării industriale a României, gestionarea problemelor energetice, optimizarea relaţiei între piaţa naţională şi piaţa internă comună, infrastructură şi comunicaţii). Acest proiect va trebui să răspundă şi altui tip de întrebări: cum definim identitatea noastră în cadrul Europei, cum construim şi cum promovăm această identitate în spaţiul cultural european.
Avem această datorie de a gândi şi de a defini interesul naţional al României ca parte a Uniunii Europene.
Pentru a ne putea consacra energia acestui mare proiect avem nevoie de clarificări. Din păcate viaţa politică actuală din România pare să fi rămas cu mult în urma progresului economic. Persistă o confuzie bine întreţinută de adversarii modernizării: partide politice neocomuniste care se transformă peste noapte în partide de dreapta, partide care se declară de stânga, dar care nu au nimic în comun cu principiile social-democraţiei, politicieni tot mai rupţi de realitate, cetăţeni tot mai puţin interesaţi de politică – iată peisajul vieţii noastre politice. Deşi aflate în impas, partidele neocomuniste continuă să propună soluţii şi programe care ascund de fapt interesele unei clase prădalnice, alunecând inevitabil către demagogie şi populism. Din acest impas s-au născut travestiţi politic, aşa-zişi social-democraţi care peste noapte, s-au declarat a fi de dreapta.
În spatele acestor confuzii, constatăm cu îngrijorare crearea unei „pieţe comune” a populismului antidemocratic, bazată pe confuzia de mesaj, pe migraţia parlamentară între partidele neocomuniste şi prin cooperarea acestor partide într-o recoagulare a fostului Front al Salvării Naţionale.
Adversarii noştri – partidele neocomuniste, dar şi forţele politice populiste – au dovedit incapacitatea lor constitutivă de a defini obiectivele României. Fără program, fără identitate şi fără soluţii, ei nu au înţeles că politica adevărată nu se face pentru satisfacerea intereselor personale sau de grup.
De aceea propunem un proiect politic coerent şi de perspectivă, prin care societatea românească să se regăsească într-un efort comun. Alianţa politică pe care o construim este compatibilă cu construcţia politică europeană, clarifică opţiunile şi evită asocierile conjucturale şi impostura. Afirmăm, tocmai din aceste motive, că acum este momentul reîntregirii dreptei româneşti autentice.

De aceea,
noi,
reprezentanţii

Partidului Naţional Liberal,
Partidului Naţional Ţărănesc – Creştin Democrat
Acţiunii Populare,

punem astăzi bazele unei coaliţii a forţelor democratice de dreapta, orientată către problemele cetăţeanului şi către crearea unui program economic şi social dedicat oamenilor viitorului, oamenilor care vor duce pe umerii lor noua Românie europeană.

La baza construcţiei noastre stau

10 principii fondatoare ale Alianţei forţelor de centru-dreapta:

1. Valorile fundamentale în numele cărora ne-am unit sunt valorile general umane ale democraţiei liberale, afirmarea individului şi respectarea egalităţii de şanse şi libertăţii şi se bazează pe respectul reciproc şi solidaritatea umană. Sunt valori creştine, valori universale, cu profunde rădăcini în tradiţia poporului român pe care Revoluţia din decembrie 1989 le-a reconsacrat ca aspiraţii fundamentale ale cetăţenilor României.
2. Participarea activă a cetăţeanului la decizia politică este singura cale pentru ca energia sa să fie utilă celorlalţi. Altfel, refuzul de a participa la exprimarea opţiunii politice deschide calea unor aventuri politice riscante şi al unui viitor incert. Ne propunem înainte de toate să ascultăm cu respect şi atenţie opiniile şi aspiraţiile fiecărui cetăţean, să oferim soluţii politice realiste, nu iluzii. Propunem societăţii româneşti un nou pact politic, în care cetăţeanul, cu nevoile, dorinţele şi aspiraţiile sale să fie în centrul acţiunii politice şi judecătorul permanent al eficienţei şi corectitudinii acesteia.
3. Economia de piaţă liberă este singura noastră opţiune. Afirmăm că piaţa şi concurenţa sunt elementele centrale ale ordinii economice; ele permit afirmarea libertăţii şi identităţii umane. Propunem societăţii româneşti proiectul unui capitalism democratic, guvernat de ordinea economică a proprietăţii şi a economiei de piaţă.
4. Parte a acestui proiect este, în mod necesar, asigurarea unei prezenţe semnificative a tinerilor în societatea românească, şi înainte de toate în viaţa politică, acolo unde se iau deciziile care vor determina modul în care această generaţie şi cele care îi vor urma vor trăi în lumea de azi. Noi le deschidem porţile căci viaţa politică are nevoie de participarea tinerilor, nu de prezenţa lor ca simpli martori. Tinerii pot reabilita politica şi politicienii în ochii cetăţeanului; ei pot avea un dialog constant, deschis, eficient şi constructiv cu societatea.
5. Afirmăm identitatea şi demnitatea românilor, tradiţia culturală a poporului român şi naţiunea ca subiect istoric esenţial. Considerăm că dreptul la diferenţă, exprimarea liberă în dialogul dintre culturi, credinţe şi etnii, este o bogăţie a trecutului, dar şi a viitorului României. Considerăm de datoria noastră să întreprindem toate măsurile necesare pentru prezervarea patrimoniului cultural naţional şi pentru promovarea acestui patrimoniu şi a creatorilor lui la nivel european şi mondial.
6. Educaţia reprezintă motorul esenţial în reconstrucţia armonioasă a societăţii şi în modernizarea ţării. România trebuie să beneficieze de şansa de a construi o economie modernă bazată pe cunoaştere. Societatea trebuie să asigure tuturor cetăţenilor ei şanse egale printr-o educaţie de calitate, deschisă tuturor, oferind fiecăruia posibilitatea afirmării şi participării la viaţa activă a societăţii.
7. Susţinem respectarea şi protejarea intereselor legitime ale tuturor categoriilor de cetăţeni, dar ne propunem să reprezentăm şi să apărăm în primul rând interesele clasei de mijloc în curs de constituire, care trebuie să fie încurajată, susţinută şi răsplătită pentru contribuţia ei esenţială la bunăstarea României. România pe care o proiectăm va fi o ţară a echilibrelor, cu o clasă de mijloc consolidată, responsabilă pentru propria bunăstare şi pentru binele general.
8. Susţinem un stat puternic nu prin extinderea atribuţiilor sale, ci prin forţa autorităţii şi eficienţei sale. Democraţia se bazează pe lege şi ordine, iar acestea nu se pot impune fără instituţii puternice, eficiente şi coerente, în deplină independenţă faţă de influenţa politică, în deplină fidelitate faţă de autoritatea statului şi faţă de cetăţean, şi slujind cetăţenilor ale căror drepturi le apără.
9. Alianţa politică pe care o construim este cea a valorilor şi construcţiei politice europene; ea clarifică opţiunile cetăţenilor şi recuză asocierile conjucturale şi impostura.
10. Partidele noastre vor colabora la nivel parlamentar, guvernamental şi în administraţie pentru respectarea acestor principii fondatoare.
Pentru a elabora un proiect politic bazat pe aceste principii, este imperativă construirea unei majorităţi puternice, capabilă să asigure:
· reprezentarea substanţială a forţelor autentice de centru-dreapta în Parlamentul european,
· victoria în alegeri a polului de centru–dreapta
· o guvernare stabilă de centru-dreapta, care să împlinească vocaţia europeană a României şi să proiecteze - cu luciditate, cu imaginaţie şi cu inteligenţă politica României viitorului.

Proiectul nostru politic presupune
10 obiective imediate ale Dreptei unite

1. Creşterea nivelului de trai al cetăţenilor României. Susţinerea politică a cotei unice, măsură ce a fost de natură să aducă României o reală creştere economică şi să contribuie decisiv la prosperitatea cetăţenilor şi la dezvoltarea sectorului de afaceri românesc. De asemenea a fost posibilă creşterea substanţială a pensiilor, sporirea veniturilor fiecărei familii, fiecărui cetăţean. Acest obiectiv este destinat atât salariaţilor cât şi pensionarilor. Deşi în aceşti ani impozitele au fost reduse permanent, creşterea economică şi reducerea evaziunii fiscale au permis încasări mai mari la bugetul de stat. Acesta este premisa pentru continuarea politicii de relaxare fiscală, prin reducerea impozitelor pe muncă şi a CAS-ului. Pentru prima dată după 1989 problema pensionarilor este privită pe termen lung adoptându-se, alături de măsuri de mărire substanţială a pensiilor existente, şi soluţia pensiilor private, ceea ce va da un plus de siguranţă actualilor angajaţi şi viitorilor pensionari.
2. Continuarea reformării democratice a instituţiilor statului, urmărind principiile subsidiarităţii şi responsabilităţii faţă de comunităţi şi cetăţeni şi structurarea unor instituţii eficiente, flexibile şi aplecate către cetăţean, care să răspundă solicitărilor şi nevoilor acestora cu maximă rapiditate şi eficienţă.
3. Aplicarea eficientă a unor politici moderne de sănătate şi educaţie în vederea corectării deficienţelor existente, protejării şi dezvoltării resurselor umane ale României.
4. Consolidarea unei bune guvernări la nivel central – o guvernare ce pune în centrul acţiunilor sale cetăţeanul, prosperitatea şi bunăstarea acestuia şi reprezentarea cu demnitate a României alături de partenerii noştri europeni şi internaţionali – precum şi gestionarea corectă a administraţiei locale. În spiritul unei construcţii instituţionale eficiente şi al subsidiarităţii, susţinem ferm debirocratizarea şi descentralizarea instituţională. Prin cooperarea aleşilor locali ai tuturor partidelor politice ale dreptei democratice se va accelera ritmul de modernizare a administraţiei, de atragere a investiţiilor şi de creare a noi locuri de muncă.
5. Pregătirea economiei şi societăţii româneşti pentru a face faţă competiţiei europene şi pregătirea pentru adoptarea monedei unice europene.
6. Încheierea în cel mai scurt timp a procesului de retrocedare a proprietăţilor abuziv confiscate şi repararea unor nedreptăţi făcute în timpul regimului comunist. Cei care au suferit atunci văd acum că ceea ce au promis partidele dreptei democratice devine realitate. Mai mult, procesul restituirilor rezolvă probleme economice, clarificând regimul proprietăţilor şi aducând un plus de siguranţă pentru investiţiile viitoare.
7. Susţinerea şi promovarea Legii Lustraţiei, proiect de natură profund morală, iniţiat şi asumat de reprezentanţii autentici ai dreptei româneşti încă de la începutul anilor 1990, proiect capabil să ducă la asanarea mediului politic şi social românesc. Prin aplicarea acestei legi construcţia viitoarei Românii va putea fi fundamentată pe baze solide şi neviciate de trecutul comunist.
8. Introducerea votului uninominal pentru crearea unei relaţii corecte între alegător şi ales. Actualul sistem electoral, folosit începând cu alegerile din 20 mai 1990, nu mai corespunde aşteptărilor actuale ale cetăţenilor României şi este de natură să ofere paravane pentru cei care tratează cu dispreţ România şi pe cetăţenii săi.
9. Izolarea politică a partidelor neocomuniste, populiste şi antidemocratice, a tuturor formaţiunilor politice care, sub masca unor ideologii politice de faţadă, promovează conflictele interne, ura, xenofobia şi discriminarea în toate formele sale. Totodată, denunţarea soluţiilor colectiviste şi anti-economie de piaţă propuse de partidele politice de stânga, aflate în criză în toată Europa şi care sunt incapabile să propună un program credibil pentru oamenii secolului al XXI-lea.
10. Intensificarea dialogului şi colaborării cu reprezentanţii tuturor componentelor societăţii civile, în vederea constituirii unui parteneriat pe termen lung, unei reţele deschise de colaborare constante.
Partidele noastre vor dezvolta împreună dezbateri la nivel local şi naţional în jurul marilor probleme ale României europene. Vor consolida colaborarea politică şi schimbul de idei dintre ele, vor realiza un parteneriat de durată cu instituţiile academice şi universitare, grupuri de reflexie şi alte organizaţii ale societăţii civile pentru elaborarea proiectului strategic al celei de-a doua modernizări a României.

Enunţăm încă de pe acum
10 obiective de perspectivă pentru România europeană

1. Definirea identităţii româneşti actuale şi de viitor, a patrimoniului cultural şi a trăsăturilor specifice pe care România, ca parte a civilizaţiei europene, doreşte să le prezerve şi să le dezvolte. Conştiinţa naţională nu poate şi nu trebuie să rămână marele absent al integrării europene. Ea nu trebuie să fie o conştiinţă a împotrivirii, a excluderii şi a vrajbei, ci o conştiinţă luminoasă a afirmării de sine, a slujirii patriei, a solidarităţii naţionale, inclusiv a acţiunii concrete în numele naţiunii civice.
2. Elaborarea unui set de politici cuprinzătoare pentru protejarea şi dezvoltarea resurselor umane de care dispune România: politici de creştere demografică, acţiuni preventive în folosul comunităţilor, de ocrotire a familiei şi copiilor, de susţinere a persoanelor cu dizabilităţi şi de eliminare totală a oricăror discriminări.
3. Modernizarea educaţiei ca premisă a dezvoltării economiei şi societăţii bazate pe cunoaştere.
4. Dezvoltarea sistematică a instituţiilor şi iniţiativelor publice şi private care să asigure formarea şi promovarea elitelor, cu deosebire a celor tinere, în viaţa ştiinţifică, culturală şi politică a României.
5. Formularea unor răspunsuri adecvate la provocările unei societăţi post-industriale şi post-consumiste, prin identificarea şi susţinerea direcţiilor dezvoltării durabile a economiei româneşti, pentru a răspunde nevoilor prezentului fără a compromite şansele de dezvoltare ale generaţiilor următoare.
6. Un proiect constituţional care să asigure dezvoltarea democratică armonioasă şi stabilă a României în următoarele decenii.
7. Reconstrucţia instituţională în toate sectoarele vieţii publice.
8. Elaborarea şi promovarea unor strategii de securitate şi siguranţă naţională, pe termen mediu, având în centrul lor asigurarea drepturilor şi libertăţilor fiecărui cetăţean.
9. Clarificarea intereselor şi priorităţilor subregionale, regionale şi internaţionale ale României şi elaborarea direcţiilor strategiei de politică internaţională a României pe termen mediu şi lung.
10. România reprezintă a şaptea potenţială forţă în Uniunea Europeană. Ea trebuie să participe pe măsura acestei forţe şi cu toate capacităţile ei la construcţia europeană, să fie o voce ascultată şi respectată în concertul politic şi cultural european. Avem datoria ca, în acest proces, tradiţia, îngemănată cu capacitatea de inovaţie ştiinţifică şi culturală a societăţii noastre în toate componentele, culturale şi de civilizaţie, să se dezvolte şi să transmită Europei experienţa creaţiei proprii, ca şi pe cea a dialogului cu alte culturi şi popoare, astfel încât acest potenţial să devină o forţă efectivă a Europei contemporane.



Călin Popescu Tăriceanu
Preşedinte PNL


Marian Miluţ
Preşedinte PNŢCD


Emil Constantinescu
Preşedinte AP

Blegosfera

Blogosfera se umple, încetul cu încetul, de politicieni. După ce au umplut ecranele televizoarelor ani la rândul, silindu-te să schimbi canal după canal şi, în cele din urmă, să stingi televizorul cu lehamite, politicienii au invadat blogosfera.

Nepotul mătuşii Tamara are blog şi cu el un întreg alai de pesedei. Nu numai că au blog, dar se şi bat în şi pe bloguri: se iau la trântă, se ridică şi iar se iau la trântă. Şi dacă ceea ce vrei să scrii pe blogurile lor nu le convine, nu-i bai că nici nu apare. Au rămas cu aceleaşi vechi obiceiuri şi ar cenzura toată blogosfera dacă ar putea. Toată blogosfera ar fi plină doar de blogomăniile lor.

Pentru a evita acest pericol, propun înfiinţarea unui „ţarc” al lor în blogosferă, pe care să îl denumim blegosferă, asta ca să ştie tot omul cine ce este şi cât îi poate pielea şi capul.

SECURIŞTII BUNI ŞI SECURIŞTII RĂI

„Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut.” (Matei 10:26)

Este uimitor cu câtă uşurinţă poate uita lumea. Este uimitor cum cei ce-l sprijină pe Băsescu sunt în stare să demonizeze totul pentru a-şi argumenta o opţiune pe care o simt puţin străină. Ca şi cum ar tot încerca să se convingă de faptul că este bine ceea ce fac, iar cei care nu gândesc ca ei sunt, în mod evident, diavoli. Este uimitor cum uită unii oameni de casa pe care şi-a „tras-o” mesia pe pământuri dâmboviţene. Este uimitor cum uită că mesia lor şi satana celorlalţi au stat la aceeaşi masă şi nu au părut să simtă vreun disconfort profund. Este uimitor, dar nu pentru ei.

Şi este la fel de uimitor cum sprijinitori ai unui fost preşedinte, care a făcut mult mai mult rău României decât actualul (mă rog, suspendatul), combat excesele (reale) de autoritarism neconstituţional ale celui din urmă (dar nu cel dintâi).

Pentru toţi cei care se află de o parte sau alta a baricadei, am o veste proastă: Mesia este numai Unul! Iar cei ce cred că luptă în Armata Fiilor Luminii au mintea puţin cam întunecată.

Războiul sfârşitului lumii

Tovarăşul preşedinte Băsescu ar fi fost un bun, vrednic şi măreţ Conducător al Republicii Socialiste România. Ce bine că RSR nu l-a mai apucat! Altfel, mulţi dintre noi am fi fost la Canal. Parlamentul, cel puţin, cu siguranţă ar fi scurtat, prin efort fizic propriu al membrilor săi, drumul Dunării (sau al Dâmboviţei!) spre Marea Neagră. Dar uite aşa a vrut Dumnezeu să se nască România liberă prea repede şi domnul Băsescu prea târziu.

Să arunci cu noroi în politicieni nu este cine ştie ce mare lucru şi nici nu cred că este prea condamnabil; poate chiar le place să mai facă o cură de noroi din când în când. Însă, să arunci cu noroi în instituţia Parlamentului înseamnă să arunci cu noroi în instituţia cea mai reprezentativă a naţiunii române. Că ne place, că nu ne place, Parlamentul ca instituţie este deasupra preşedintelui, prin simplul şi logicul fapt că numărul voturilor exprimate pentru Parlament este net superior numărului voturilor exprimate pentru preşedintele care câştigă alegerile.

Reprezentativitatea este baza democraţiei. Cine loveşte în instituţia Parlamentului loveşte în esenţa democraţiei româneşti. Parlamentarii nu pot să fie altfel decât este naţiunea română, iar a lovi în Parlament înseamnă a lovi în naţiunea română.

A venit vremea ca apucăturile comuniste să nu mai facă parte din arsenalul politicianului român. Acesta este un război între două lumi. Nu între lumea lui Băsescu, Stolojan, Boc, Videanu, Berceanu & Co. şi lumea lui Tăriceanu, Geoană, Iliescu, Voiculescu, Patriciu & Co., ci un război între lumea lor şi lumea noastră, între lumea celor care au învăţat să se caţere pe spinarea noastră şi lumea celor care se lasă călcaţi în picioare. Iar singura şi cea mai bună armă pe care o avem la dispoziţie este votul. Prin vot putem să spunem NU celor care cu o mână ţin microfonul de la care ne mint cu neruşinare, iar cu cealaltă ne uşurează de tot ce avem prin buzunare.

Prin vot, şi doar prin vot, putem zdruncina Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, Primăria, etc. din temelii, renunţând mereu la cei care ne fac de ruşine reprezentându-ne acolo pentru a duce o viaţă lipsită de griji şi nevoi, lăsându-ne pe noi să le facem faţă acestor vicisitudini implacabile ale vieţii. Nu putem vota spunând: „Lasă, mă, măcar ei, săracii, să o ducă bine dacă noi nu putem!”. Putem şi trebuie să o ducem bine, putem şi trebuie să îi „urechem” pe toţi prin vot!

De la CSI la UE

Ne-a salvat de CSI un aspect al comunismului românesc căruia îi "datorăm" şi evenimentele de la Târgu-Mureş din 1990: factura naţionalistă. Dacă am fi avut un comunism internaţionalist, tovarăşul Iliescu ar fi semnat, la începuturile "democraţiei" noastre autentice, nu numai un tratat ruşinos cu URSS care stătea să moară, ci şi alipirea ulterioară la CSI. Putem spune, astăzi, că am fost mai aproape de un război cu Rusia (în Transnistria) decât de a o urma în CSI. Nu ne miră, prin urmare, că tocmai epigonii naţional-comunismului românesc (PRM, în special) îşi arată "colţii" la UE aşa cum îi arătau şi Rusiei în perioada conflictului transnistrean.

De ce este bine că am intrat în UE? Când îmi pun această întrebare îmi aduc aminte de "Trenul vieţii" şi de linia frontului; războiul pare că a luat sfârşit pentru că este linişte, dar noi ne aflăm, de fapt, pe linia frontului. Cine crede că Rusia a renunţat la ideea de a "gâtui" civilizaţia Europei Occidentale se înşeală. Este suficient să ne gândim cum ţine Rusia în şah UE în problema gazelor naturale.

Pentru prima dată după aproape o sută de ani suntem iarăşi de partea cea bună a baricadei. Durerea este că de partea cealaltă a baricadei am rămas tot noi. Linia frontului trece peste noi, cam pe Prut, dar parcă tot este mai bine decât să fi trecut peste Carpaţi.

Braşov, 15 noiembrie 1987 - 19 ani după

Era într-o duminică. Mă mutasem de curând în alt cartier şi încă nu prea aveam prieteni printre vecinii de bloc sau colegii de şcoală. Aşa se făcea că, de fiecare dată când aveam timp liber şi nu avea cine să mă supravegheze, mergeam în cartierul în care locuisem anterior sau prin centrul oraşului, unde mama mea lucra ca vânzătoare la un magazin pe Republicii, Tineretului, parcă...

În duminica aceea părinţii mei erau amândoi la serviciu şi, fiind singur acasă, am hotărât să plec în centrul oraşului şi să trec pe la mama. Cred că am prins ultimul troleibuz spre centrul oraşului. Când am ajuns la Modarom, troleibuzul abia a putut trece pe lângă mulţimea adunată acolo. Am coborât la staţia următoare şi, curios ca orice copil, m-am întors la Modarom.

Ştiam că în acea duminică erau alegeri, dar nici măcar asta nu justifica pentru mine prezenţa atât de multor oameni în acelaşi loc. Când m-am apropiat, am înţeles: „Vrem lapte, unt, ouă, …”, „Ne mor copiii de foame”. Nu ştiu cum, când şi de ce a început totul, deşi, acum, o vagă bănuială am, însă pentru mine aşa a început. Deşi mergeam şi eu cu bunicul meu, cu noaptea în cap, să stau la coadă pentru a cumpăra carne (bineînţeles cu os şi „garnitură” de legume), nu pot să spun că muream de foame, dar nici nu aveam frigiderul plin cum îl am acum.

Era duminică şi parcă miliţienii plecaseră la iarbă verde. Nici picior de ei. La cealaltă clădire, de la parc, lumea spărsese deja gemuri, aruncase pe geam scaune şi telefoane care făceau bucuria copiilor în căutare de galene. Erau şi copii pe acolo, dar tot ce îi interesa erau galenele, să strângă cât mai multe. Au început să iasă din clădire muncitori extaziaţi de descoperirea unor „rezerve” de caşcaval şi Pepsi în clădirea Judeţenei de Partid (parcă aşa se numea). Mai erau şi nişte oameni îmbrăcaţi în hanorace crem, care numai muncitori nu păreau şi care încercau să calmeze spiritele spunându-le fericiţilor descoperitori ai trofeelor culinare că „noi nu de asta am venit aici”. Oare ei de ce nu se bucurau? Aş vrea să ştiu, măcar astăzi, cine erau şi de ce veniseră, pentru că îmi mirosea atunci şi îmi miroase şi acum (acum cu atât mai mult, după experienţa „evenimentelor” din decembrie, de la Târgu-Mureş şi mineriade) a ceva experiment scăpat de sub control. Iar când oamenii au văzut că nu vine nimeni să le dea peste nas pentru că au cerut lapte, pâine, ouă, etc., s-au gândit să ceară mai mult: „Jos Ceauşescu!” şi, ceva mai târziu, „Jos comunismul!”, ba chiar s-au gândit să scrie unul dintre sloganuri pe una din clădirile asediate şi să dea foc portretului lui Ceauşescu şi unuia dintre steagurile PCR agăţate pe clădire cu ocazia alegerilor.

Era într-o duminică şi miliţienii s-au întors toţi de la iarbă verde, cu bastoane şi tot ce le trebuia, ba chiar şi cu gaze lacrimogene. Aşa că nu mai era de stat şi am avut inspiraţia să plec înainte de începutul sfârşitului. M-am dus până în Piaţa 23 August, am stat puţin, după care am hotărât să mă întorc să văd ce se întâmplă. Cei care au ajuns până pe Republicii fugeau în zigzag, ameţiţi de gazele lacrimogene, iar puţinii trecători îi certau părinteşte pentru îndrăzneala avută. Nu era chip să merg pe Republicii înspre Modarom, aşa că m-am dus pe ocolite pe la Cinema Popular şi Aro Palace. Când am ajuns totul se terminase. Curiozitatea m-a împins, din nou, înainte. Doar cioburile, sângele, scaunele rupte şi o dâră neagră de fum ce se ridica din una dintre clădiri mai aminteau de ce fusese acolo.

Acum era într-adevăr duminică. Totul era pustiu. Niciun trecător nu admira priveliştea şi asta mulţumită unei maşini blindate care se plimba încoace şi încolo şi care era cât pe ce să mă calce şi pe mine dacă nu mă urcam pe un zid de beton. A stat puţin, să vadă ce fac, după care a abandonat; eram prea mic şi nu aveam ce şi cui să povestesc. Maşina aceea, atunci, pentru mine, avea voinţa ei. Nu m-am gândit niciodată că mâinile de pe volan ar fi fost conduse la rândul lor de un creier. Nu cred asta nici astăzi.

A doua zi era luni. Am trecut prin centru să văd cum arăta totul la o zi după. Totul era ca nou. Un muncitor trăgea o ultimă pensulă de vopsea peste clădirea parcă recent construită.

Hărdău? Doar un alt călău

Domnul Hărdău şi-a dat seama, în sfârşit, că învăţământul este în criză şi a decis să extirpe răul: profesorii. Soluţia este, în vederea de cal a domnului Hărdău, simplă: se restructurează învăţământul, dar nu oricum, ci prin descentralizare. Cu alte cuvinte: dacă cer prea mult, îi dăm afară şi ca să nu fim acuzaţi noi de cine ştie ce răzbunare pentru insomniile provocate, îl "rugăm" pe un inspector şcolar general să facă această restructurare, că dacă nu zboară şi el.

Îl informăm pe domnul Hărdău că, dacă într-adevăr problema învăţământului este reprezentată de profesori, atunci soluţia este simplă: să încerce domnul Hărdău să vadă, măcar un an, cum se descurcă învăţământul fără examenul pentru titularizare şi suplinire, în urma căruia, oricum, rămân posturi neocupate de fiecare dată, scăzând nivelul profesional al cadrelor didactice prin angajarea de profesori necalificaţi sau slab pregătiţi.

Însă, dacă vrea într-adevăr ca învăţământul românesc să se reformeze, domnul Hărdău ar putea face un experiment cu ceva mai multe şanse de reuşită: să îşi dea demisia şi să-i lase pe alţii, care chiar se pricep la aşa ceva, să facă reforma.

Sistemul mafiot vs. "sistemul ticăloşit"

Nu am de gând să îi apăr pe turnători, oricât de simpatici, şugubeţi, zglobii, tandri, plini de stil şi clasă, etc. ar fi devenit de când s-au lăsat sau au fost lăsaţi de nărav. Dar nici să îi strângi cu menghina şantajului nu mi se pare treabă mai puţin securistă. Stau astăzi şi mă întreb câţi dintre cei despre care aflăm acum că au colaborat cu securitatea au fost şantajaţi şi au acţionat în virtutea şantajului pentru prezervarea unor privilegii ale lor, dar mai ales ale celor care i-au şantajat? Nu ştiu dacă domnul Ivanciuc spune adevărul când îl acuză pe Traian Băsescu de şantaj, dar dacă are...

"Silozism" à la Stoica

Recunosc că domnul Stoica nu m-a convins niciodată. De aceea era şi greu să mă convingă acum cu afirmaţia lui cum că vina "eşecului" Vosganian o poartă conducerea PNL pentru că a propus pentru funcţia de comisar european o persoană atacabilă, indiferent dacă atacurile sunt justificate sau nu. Este evident că oricine ar fi fost propus ar fi fost rupt în bucăţi, ţinând cont de câte mâini trăgeau de scaunul de comisar. Dar de ce este vina linşatului, asta încă nu am reuşit să înţeleg. În fapt, domnul Stoica este un foarte bun avocat (al Căpitanului): a găsit o persoană căreia poate să îi pună în cârcă tot ce-i trece prin cap pentru a-şi salva clientul şi îi pune în cârcă tot ce-i trece prin cap.

Logica domnului Stoica este cam pe invers: vinovat nu este cine a aruncat cu bolovanul, ci cine a stat în calea bolovanului şi mama lui, pentru că l-a născut ca să ajungă în calea bolovanului.

Lista lui Felix

Cine işi mai aduce astăzi aminte de "lista lui Severin"? Dacă am face un brainstorming şi am pune mai mulţi subiecţi să asocieze "lista lui ..." cu ceva, mai mult ca sigur că peste 50% ar spune "Lista lui Schindler", restul ar spune o prostie şi doar domnul Severin, poate nici măcar el (că altfel ar trebui să o şi scoată, în sfârşit, la lumină), ar spune "lista lui Severin".

Domnul Felix nu a pornit la drum manifestându-şi intenţia de a flutura liste. Nici nu le flutură; din când în când mai găseşte câte vreo fosilă securisto-comunistă gata să încerce a ne convinge că X sau Y a colaborat cu securitatea, cu soră-sa (DIE) sau cu mama ei (PCR). Uite aşa află tot românul cum bădica Varujan a fost văzut mai ieri la televizor de nu ştiu ce securist, care, brusc, inexplicabil şi subit, şi-a adus aminte că l-a văzut pe la secu. Şi unde credeţi că şi-a găsit securistul alinarea? Pe o Antenă şi-ntr-un Jurnal. Păi nu? Şi, ca să fie şi mai credibil totul, mai vine şi tribuna, scuze, tribunul, să spună că doar el strigă din gură de şarpe de ani buni de zile că Varujan a fost securist. I-o fi şoptit, într-o zi de graţie, profetic, un oracol securist, la un pahar: "Fiule, ăla de-l vezi acolo este Varujan nu-mai-ştiu-cum. Nu-i român de-al nostru, e armean. Da uite-aşa cum îl vezi tu descărcând lăzi de bere din maşină, într-o bună zi o să vrea să fie comisar şi nu de oricare, da' european. Aşa că ţine minte ce-ţi spun şi uită că ţi-am spus: când o să-l vezi tu, aşa speriat că ia avionu' spre oraşu' ăla de-i ca varza, să-l laşi să plece, da' să arunci cu bolovanu' dupe el, doar-doar o cădea avionu'."

Varujan Vosganian nu este un sfânt; l-a mai udat ploaia, l-a mai bătut vântu'. Doar că a nimerit prost, aşa, cam ca Antim Ivireanul, între români.

Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai tare-n ţară?

Preşedintele Partidului Cârtiţelor (parcă aşa se chema, oricum, aşa să-i rămână numele) trebuie să se simtă tare singur, sireacu'. Să tot schimbi canalele şi să nu te bage nimeni în seamă, la cât de important şi de măreţ eşti, la câţi securişti ai deconspirat tu cu guriţa ta nemâncătoare de usturoi, aceasta trebuie să fie o dezamăgire mai mare decât am simţi dacă ar lua bătaie România de la Albania cu 1-0.

Şi ce şi-a zis boieru': Dacă voi nu mă vreţi, eu mă vreau. Şi, profitând de televiziunile, radioul şi ziarul fiicei fiului tatălui său, s-a lipit de sticlă, difuzoare şi hârtie, nu de alta, dar e păcat să se stingă în anonimat aşa valoare politică pe care nici măcar poporul român nu vrea să o recunoască, în ciuda perseverenţei lui în a se lăsa păcălit de cizmari megalomani, "bunicuţe" aparent nevinovate (pe care mai că le-ai ajuta să treacă tranziţia), lupi în blană de oaie, vraci, clarvăzători, descântători şi o armată întreagă de babe de bine. Aşa se face că pe telecomanda jupânului n-au mai rămas decât trei butoane, câte antene. Şi, ca să nu mai schimbe canalele în căutarea fantomaticei sale imagini, care întârzia tot timpul să apară, se uită şi la trei televizoare în acelaşi timp, ca să vadă cât mai bine cât de măreţ este. Cât mai bine, dar nu din toate unghiurile (sau, mă rog, din toate, mai puţin lateral, spate, sus, jos), nu de alta, dar nu care cumva să se impresioneze prea tare pelicula sau să se zăpăcească biţii şi să apară cine ştie ce defecte de fabricaţie (ale aparaturii, că doar nu ale modelului).

Este frumos să ai televiziunile tale, să te vezi când vrei tu şi cum vrei tu. Când te simţi puţin deprimat pentru că lumea se încăpăţânează să nu te voteze, să te întinzi lejer pe tron, să dai drumul la televizor şi să vezi cât de bun, harnic, frumos, etc. eşti tu şi cât de securişti sunt ceilalţi.

Felix et ingenua virgo

Preşedintele Partidului Caracatiţă nu mai este la prima tinereţe, dar cu siguranţă este neliniştit. Luându-şi în serios rolul de Harap-Alb-Dalb cu conştiinţa cam gri, nu precupeţeşte niciun efort în a-şi împroşca fierea în stânga şi mai ales în dreapta. Nu că ziariştii ar fi ceva Ilene Cosânzene; sunt aşa cum suntem toţi pe lumea asta şi mai ales în ţara în care ne-a fost dat să ne naştem şi pe care ne încăpăţânăm să nu vrem a o schimba: unii mai corupţi, alţii mai curaţi, unii mai huliţi, alţii mai pupaţi.
Vom afla, într-o bună zi, din gura de şarpe a aceluiaşi Felix, că însuşi Iisus Hristos a fost securist şi vom auzi asta de atâtea ori şi pe atâtea Antene naţionale şi internaţionale, Jurnale şi radiouri mai mult sau mai puţin Romantice, încât unii dintre noi chiar vor crede şi, neputând renunţa, asemeni lui Felix, la crezul lor de o viaţă, nu vor da jos icoanele cu Sfântul Ilici şi Sfântul Petre de pe pereţi ci doar vor mai pune una, aceea a Sfântului Felix Mărturisitorul, care, după ce îi va fi împroşcat pe toţi câţi va fi putut şi nu va mai avea de cine îşi agăţa partidul, îşi va turna singur cenuşă în cap.
Şi dacă tot ar fi să fie ziariştii noii securişti, de ca ar fi ziariştii lui mai curaţi decât alţii? Pentru că dau considerabil de multe ştiri bune despre Partidul Cârtiţelor (ptiu, Caracatiţelor)? A, era să uit, nu mai sunt ai lui, sunt ai fiicei lui, care nici ea nu mai este a lui.

Izvorul tămăduirii

Nu am crezut niciodată că ignoranţa te poate unge pe suflet. Însă, după atâtea dovezi de stil năstăsian, chiar m-am întrebat dacă nu sunt mai buni oamenii care chiar spun ce gândesc. Nu mă înţelegeţi greşit, nu mă refer aici la preşedintele Băsescu şi găozismele sale. Se poate spune ce (nu) gândeşti şi cu mai mult talent şi mult mai multă graţie, nefăcând altceva decât să recunoşti că tu chiar nu ai habar.
Primarul care "ierea", de exemplu, a avut tăria de a recunoaşte că nu ştie la ce echipa joacă Patapievici. Ăsta da "om uman"! Să recunoşti cu o atât de debordantă sinceritate că nu te pricepi la fotbal, într-o ţară în care toţi se pricep la fotbal şi la politică, este un zbor în bătaia săgeţii, pardon, a ţepei lui Vlad Ţepeş, pe care încă o mai resimte.

Berevoieşti (sau cum se explică pasiunea de a planta flori -în Piaţa Universităţii- a tovarăşului Iliescu Ion)

Cine controlează prezentul, controlează trecutul, iar cine controlează trecutul controlează viitorul. Sau cam aşa ceva...
Tovarăşul Iliescu era un horticultor prăpădit şi un prăpădit membru de partid (comunist). Şi nici măcar nu am fi aflat că există, dacă mai marele său tiz (mai mare şi atunci, ca şi acum şi în veci vecilor, amin) nu şi-ar fi ascuns dosarul la Berevoieşti, sub câteva straturi groase de cenuşă şi foc. Şi iată cum un anonim omonim are dosar în arhiva PCR, dar Împăratul Roşu nu are.
Eu zic să-l lustrăm pe anonim (aşa să-i rămână numele!) şi să schimbăm Constituţia pentru a mai putea candida şi câştiga Roşu-Împărat de încă vreo trei ori.

Noi n-am turnat ordinar, am pupat ordinar

Cum putem să fim atât de răi încât să credem că toţi oamenii politici de astăzi au turnat pe cineva în vremea cealaltă? Chiar ne-am pierdut orice speranţă în fiinţa umană şi în demnitatea ei? Chiar nu mai avem nicio speranţă?
Ei bine, au mai fost şi oameni care nu au turnat pe nimeni (cel puţin aşa pare deocamdată), sau, dacă au făcut-o, în niciun caz nu au fost turnători ordinari. Aceşti oameni trebuiau să toarne, totuşi, ceva la temelia sistemului, pe lângă faptul deloc neglijabil de a face bani roşi (sau, mă rog, ba negri, ba plumburii) pentru sistem. Aşa că au ales să toarne vorbe.
De exemplu, stimabilii (şi atunci, ca şi acum) tovarăşi Boc şi Băsescu au pupat acolo unde au dat mai târziu cu piciorul. Cam aşa trebuie să fi făcut şi eu, dar eu am, cred, o scuză: eram minor şi nu prea ştiam ce fac, nu eram, de bună seamă, prea copt la minte. Dacă aş fi ştiut ce fac şi mi-ar fi plăcut, astăzi aş fi fost ceva parlamentar.